Avertisment adresat de ARACIP parintilor

În situaţia înscrierii copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar particular care nu pot proba funcţionarea pe baze legale, unicii responsabili sunt părinţii sau susţinătorii legali ai acestora.

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) reaminteşte tuturor celor interesaţi că funcţionarea legală a unei unităţi de învăţământ preuniversitar este dovedită pe baza actului de autorizare sau de acreditare, reprezentat de ordinul ministrului educaţiei privind autorizarea sau acreditarea.

Unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv cele particulare, au dreptul de a înscrie copii/elevi şi de a desfăşura activităţi de educaţie numai dacă dispun de autorizare de funcţionare provizorie sau de acreditare.

ARACIP recomandă tuturor beneficiarilor direcţi şi indirecţi (elevi, părinţi) să solicite la înscrierea într-o unitate de învăţământ, documentul care atestă funcţionarea legală a acesteia.

Niciun comentariu:

Link

Postări populare