Cautati o gradinita in Timisoara? Accesand acest blog veti fi la doar cateva click-uri distanta de aflarea ofertei in domeniu. Gradinita
reprezinta locul unde copiii invata sa faca primii pasi pentru integrarea in
colectivitate, iar alegerea celei mai potrivite nu este deloc o sarcina usoara
pentru un parinte. Ma pun in locul dvs. si imi amintesc zambind sirul lung de
intrebari la care incercam sa gasesc un raspuns pentru a sustine aceasta
decizie: Ce fel de gradinita ar trebui sa aleg: una de stat sau una particulara?
Care sunt asemanarile si deosebirile organizatorice dintre cele doua forme de
invatamant prescolar? La care dintre acestea educatoarele vor tine cont mai
mult de nevoile, modul de relationare, personalitatea si pasiunile copilului
meu? Care e cea mai buna gradinita din cartier?
Sunt
sigura ca la toate aceste intrebari, si multe altele, veti gasi atatea
raspunsuri si opinii cate persoane intrebati, fapt pentru care eu am sa incerc sa
va ajut expunandu-va doar citeva dintre etapele in baza carora ar trebui sa alegeti
gradinita potrivita pentru copilul dvs.
1)
Elaborati o lista preliminara a gradinitelor din cartierul dvs. Cea mai facila
modalitate de a obtine date despre toate gradinitele din cartierul in care
locuiti sau zona in care va desfasurati activitatea este prin Internet. Daca va
inarmati cu rabdare, spirit critic si din nou rabdare, va asigur ca sunteti la
cateva click-uri distanta de informatii utile in baza carora le veti putea
selecta pe cele care doriti sa le vizitati. La randul lor, prietenii si rudele
care au deja copii la gradinita va pot ajuta sa va informati despre serviciile
prestate de gradinitele respective sau va pot recomanda o educatoare anume.
Daca aveti incredere si mergeti pe cuvantul acestora, atunci sansele de a fi
multumiti de personalul si serviciile gradinitei sunt foarte mari. Totusi,
verificati inainte cele auzite.
2)
Vizitati doua – trei gradinite. Din discutiile purtate cu personalul acestora veti
afla detalii despre nivelul de calificare, dotarile institutiei, programa
scolara, oferta educationala, desfasurarea activitatilor, metodele de lucru.
Profitati de prezenta la fata locului pentru a analiza toate conditiile oferite:
marimea, luminozitatea si incalzirea salilor de activitati si dormitoarelor;
dotarea si modul de respectare a normelor de igiena in bucatarie, sala de mese
si toalete; diversitatea si calitatea materialelor didactice etc. Informati-va
despre taxa perceputa de gradinita si prin ce este justificata. Nu in ultimul
rand, asigurati-va ca gradinita are autorizatie de functionare. Toate acestea sunt
elemente importante care va pot ajuta sa va faceti o opinie despre institutie. Imi
amintesc ca eu am cautat, in plus, sa gasesc un loc unde copiii si personalul
zambeau...
3)
Analizati impreuna cu ceilalti membri ai familiei programul si oferta educationala
a gradinitelor selectate. In aceasta etapa, va recomand sa luati in calcul
programul zilnic al ambilor parinti, situatiile imprevizibile si eventualele
intreruperi ale serviciilor oferite de gradinita in anumite perioade ale
anului. De obicei parintii aleg o gradinita situata cat mai aproape de locuinta
copilului, cu un program cat mai lung, care asigura permanenta in timpul
vacantelor. Aceasta decizie depinde insa si de disponibilitatea parintilor sau
a persoanei care are sarcina de a-l duce pe copil la gradinita sau de
preferinta lor pentru o anumita institutie. Sunt de preferat locatiile
spatioase, mai retrase, evitarea aglomeratiei de dimineata sau a celei din
momentul aducerii copilului acasa. De asemenea, cursurile de limbi straine,
informatica, dans modern, balet, tenis si inot pot reprezenta o atractie
irezistibila pentru parintii care cauta gradinita perfecta. Ma uitam, deunazi,
prin gardul unei gradinite si am vazut o curte mare, o mare de verdeata, flori
multe si rasete cu atat mai multe cu cat piticii alergau mai mult dupa un
fluturas...
4)
Vizitati gradinita aleasa impreuna cu copilul. Entuziasmul si interesul
copilului pentru ceea ce vede si aude atunci cand viziteaza o gradinita sunt
buni indicatori ca ati selectat gradinita potrivita pentru el. Este bine sa
relationeze cu educatoarea si copiii din grupa in care va merge, sa se joace, sa
participle la unele activitati etc. Un factor determinant pentru alegerea gradinitei
este confortul pe care il va avea copilul in cadrul acestei vizite.
Desi
la o prima privire oferta educationala este foarte variata si gasirea solutiei
ideale pare a fi extrem de dificila, putine gradinite din Timisoara, de stat
sau private, pot corespunde cerintelor unor parinti care doresc sa ii ofere
copilului tot ce este mai bun, din motive pe care nu imi propun sa le dezvolt.
In paginile acestui blog va propun o lista de gradinite, completata periodic,
dintre care va las pe dvs sa o alegeti pe cea mai potrivita pentru primii pasi
in colectivitate.
Va
dorim succes!
Articol recomandat:
Norme de igiena privind unitatile de invatamant prescolar